Deși țări ca Marea Britanie se laudă cu reduceri spectaculoase ale emisiilor de carbon, cercetări recente sugerează că o bună parte din această performanță climatică a fost „externalizată”, adică mutată în tăcere în alte state, relatează New Scientist.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Marea Britanie a devenit, în ultimele decenii, un model internațional în lupta contra schimbărilor climatice. Din 1990, și-a redus emisiile de carbon cu peste 50%, iar alte țări europene precum Suedia, Franța sau Elveția au urmat același drum. Dar cât din acest progres este cu adevărat meritul lor, și cât se bazează pe mutarea poluării în afara granițelor?
Un nou studiu publicat în revista PLOS Climate de cercetători de la ETH Zürich ridică o întrebare incomodă: democrațiile bogate își curăță imaginea ecologică exportând industriile poluante către țări mai sărace?
Exportul emisiilor, o soluție comodă și tăcută
Studiul, condus de politologul Thomas Bernauer, a analizat relația dintre regimurile democratice și externalizarea poluării în 161 de state, în perioada 1990–2015. Concluzia? Țările democratice tind să își mute mai mult impactul ecologic în afara granițelor decât regimurile autoritare – chiar și după ce sunt luați în calcul factori economici, cum ar fi nivelul de trai.
„Politicienii din democrații sunt presați să livreze un mediu curat acasă, dar fără să afecteze libertățile consumatorilor”, explică Bernauer. „Așa că preferă să impună standarde stricte pe plan intern și să mute fabricile poluante în alte țări.”
Industria oțelului, a cimentului sau producția chimică sunt doar câteva exemple. Fabricile dispar din Europa, dar apar în Asia sau Africa – cu tot cu emisii. Iar bilanțul climatic pare să arate mai bine… doar pe hârtie.
Este democrația vinovată sau doar globalizarea?
Nu toți experții sunt însă convinși că forma de guvernare este adevărata cauză. Aurélien Saussay, cercetător la London School of Economics, atrage atenția că „corelația nu înseamnă cauzalitate”. El susține că externalizarea emisiilor este mai degrabă un efect al globalizării și al restructurării industriale, decât o trăsătură tipică democrațiilor.
„Este adevărat că țările bogate au transferat în ultimele decenii industriile poluante către economii emergente”, spune el. „Dar acest fenomen s-a concentrat în special în sectoarele foarte energofage sau în marile multinaționale, care își pot muta lanțurile de producție cu ușurință.”
Mai mult, în ultimii ani, tendința începe să se inverseze. Emisiile „de consum” – adică cele legate de bunurile fabricate în altă parte, dar consumate în țările bogate – au început să scadă. În Marea Britanie, ele sunt acum cu 24% sub vârful atins în 2007. Iar multe țări europene urmează aceeași traiectorie.
„Nu mai este corect să spunem că tot ce facem pentru climă e să mutăm poluarea în China”, spune Saussay. Chiar și în SUA, emisiile teritoriale și cele bazate pe consum s-au stabilizat la niveluri similare celor din 1998.
UE contraatacă: taxe verzi la graniță
Pentru a combate această problemă a poluării „importate”, Uniunea Europeană pregătește o măsură drastică: Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM). Începând din 2026, produsele importate în UE care provin din industrii poluante vor fi taxate în funcție de emisiile asociate.
Scopul? Să descurajeze externalizarea emisiilor și să impună indirect standardele climatice europene și în afara continentului. CBAM va afecta în special producția de oțel, aluminiu, ciment sau îngrășăminte – sectoare unde costul reducerii emisiilor este mare, dar inevitabil.
„Astfel de politici pot echilibra terenul de joc”, spune Bernauer. „Ele reduc amprenta de carbon pe care o externalizăm și oferă un avantaj competitiv producătorilor care investesc în tehnologii curate”.
Între ambiție și realitate
Chiar dacă țările democratice au făcut progrese remarcabile în reducerea emisiilor interne, dilema rămâne: este această performanță una reală sau cosmetizată? Dacă externalizarea poluării este prețul pentru un „paradis ecologic” intern, atunci imaginea democrațiilor ca lideri climatici devine mai puțin convingătoare.
Cu toate acestea, tendințele recente arată o schimbare de paradigmă: tranziția energetică prinde contur chiar și în zonele de consum, nu doar în statistici. Iar politicile de tip CBAM pot deveni un instrument decisiv în direcția unui climat mai corect – și mai onest – la nivel global.
